Un zambet devorat de demoni...

Azi s-a rupt in mine ceva... M-a trezit in zori zgomotul rupturii... Era de parca au inceput sa curga in mine suma tuturor ploilor de octombrie... Nori de grei de intuneric s-au pornit brusc sa sangereze, inecand in ploaia lor farama de copil vesel care supravietuise tuturor cutremurelor taramului meu instabil. Am simtit brusc nevoia de cafea neagra si tigari, de promisiunile cancerului vremelnic al sufletului, seducator si demonic...

Zeita mea e schimbatoare si nazuroasa, are in ea emotii amestecate, conflict permanent intre mine si ea... Si acum nu reuseste sa ma desluseasca, sa vada clar si sa intelega...
De ce suntem atat de incuiati si atat de anapoda ? 
Inadaptati la mediu, in dementa noastra stricam orice echilibru. 
De fapt al saselea simt la oameni este bunul simt, insa, din pacate ne lipseste cu desavarsire. 
Ne ascundem lasi in spatele unor false adevaruri filosofice emise de alti dementi a caror decrepitudine o vedem ca arta...
Acceptam falsele axiome existentiale care ne convin si ne fac sa ne simtim bine in rautatea si micimea noastra. Avem un stil fantastic de a vedea adevarul numai in ceasul al doisprezecelea, atunci cand suntem la secunde de sfarsit si cu o incercare stangace si natanga incercam sa le impartasim celor care ne sunt alaturi o farama de lumina dar e prea tarziu...

Iubim egoist si numai ce ne convine, uram cu patima tot ce e strain si sufocam tot ce incearca sa creasca mai mare ca umbra noastra, fara sa ne dam seama de capacitatile noastre si ca numai un strop din patima pe care o punem in a rataci orbi prin viata este de ajuns sa schimbam in bine lumea din jur.
........................................................

• Moartea sufletului meu ti-o dedic tie si inecul iminent in furtuna cu nori demoni, in care lumina moare si credinta devine hrana pentru diavoli, este ulimul meu act de inobedienta, de razvratire la tot ceea ce te face pe tine sa te mai minti inca o zi...